Autori

Autori care au publicat la Editura Rovimed Publishers

Ecologie generala


Ecologie generala.

Editia a II-a, august 2014


48,16 lei cu TVA

0234.537.441
0740.429.533

Luni - Vineri » 09:00-16:00

Editia a II-a, august 2014

Ecologia, ca ştiinţă s-a consacrat în jurul anului 1900, dar rădăcinile ei sunt mult mai vechi şi se leagă practic de istoria omenirii. Pe măsură ce s-a detaşat de animale şi a început să practice agricultura şi creşterea vitelor, omul s-a interesat tot mai mult de condiţiile în care trăiesc vieţuitoarele, de pretenţiile lor faţă de factorii de mediu. Astfel,
s-au născut germenii unei ecologii precoce, empirice.
Termenul de ecologie a fost folosit prima dată de marele naturalist german Ernest Haeckel în 1866. El este compus din două cuvinte preluate din limba greacă: oikos, care înseamnă casă, gospodărie, economie şi logos, care înseamnă ştiinţă. în definiţia lui Haeckel, ecologia este ştiinţa luptei pentru existenţă, ştiinţa economiei naturii, a gospodăririi naturii.
De-a lungul celor peste 140 de ani de utilizare, ecologia a primit numeroase definiţii, care au căutat să-i dea un contur şi un conţinut mai precis. în ele se reflectă două categorii de concepţii: unele pun accentul pe relaţiile dintre organisme, fiind din
acest punct de vedere mai aproape de viziunea lui Haeckel, altele privesc ansamblul relaţiilor dintre vieţuitoare, precum şi dintre acestea şi mediul în care trăiesc. Redăm în continuare câteva definiţii formulate după anul 1970. R. Dajos (1970): �Ecologia este ştiinţa care studiază condiţiile de existenţă a fiinţelor şi interacţiunile de orice natură, care există între aceste fiinţe şi mediul lor�. C. F. Sacchi I. Testard (1971): �Ecologia este disciplina ecologică care studiază
raporturile dintre organisme şi mediul lor înconjurător�.
E. Odum (1971): �Ecologia studiază nivelurile de organizare superioare celui individual şi anume populaţii, biocenoze, ecosisteme şi biosfera�.
E. Stugren (1982): �Ecologia este ştiinţa interacţiunilor în sistemele
supraindividuale�.
N. Botnariuc şi A.Vădineanu (1982) �Ecologia studiază sistemele
supraindividuale de organizare ale materiei vii (populaţii, biocenoze, biosfera) integrate în mediul lor abiotic�
Interacţiunea dintre organisme, precum şi dintre ele şi mediul abiotic reprezintă o lege a naturii, constituie un mecanism general al universului. Ea este posibilă datorită
unităţii materiei în univers, prin faptul că organismele conţin aceleaşi elemente chimice care se găsesc în sistemele lipsite de viaţă.
Ecologia studiază de asemeni, cele mai importante fenomene vitale din biosferă ca: variaţia numerică a populaţiilor, productivitatea biologică, sănătatea mediului de viaţă.
Cercetările din ultimul timp au demonstrat că şi omul trebuie să se supună legilor naturii, care guvernează echilibrul materiei în cadrul biosferei. Din nefericire, în goana după profituri mari şi imediate, omul a provocat naturii, dezechilibre grave cumar fi:
- extragerea, pentru consumul propriu, a unor vieţuitoare, peste limita
capacităţii de refacere a efectivelor speciilor respective;
- exploatarea haotică şi rapidă a resurselor minerale ale solului şi subsolului;
- deversarea deşeurilor industriale şi menajere în mediu, fără o tratare
prealabilă corespunzătoare;
- utilizarea substanţelor chimice (pesticide) pentru combaterea bolilor şi
dăunătorilor în agricultură.
Toate aceste activităţi au declanşat pe Terra o criză ecologică, care exercită numeroase presiuni negative asupra condiţiilor de existenţă şi supravieţuire a lumii vii, manifestată prin:
- scăderea productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi adesea chiar a celor antropice;
- limitarea hranei disponibile pentru populaţiile umane;
- creşterea gradului de poluare a mediilor vitale (apă, aer, sol) precum şi a produselor sau resurselor pe care omul le obţine din aceste medii.
Ca rezultat al obiectivelor sale legate de cunoaşterea şi prognoza evoluţiei sistemelor biologice de nivel supraindividual, ecologia a devenit o ştiinţă a supravieţuirii, ea oferind informaţiile şi căile prin care omul ar putea să salveze biosfera de la o catastrofă. Astfel, ecologia capătă tot mai pregnant un rol educativ, informaţional şi decizional.
C U P R I N S
Introducere 7
1. Bazele teoretice ale ecologiei 9
1.1. Etapele dezvoltării ecologiei 9
1.2. Domenii ale ecologiei 11
1.3. Teoria generală a sistemelor şi organizarea materiei 13
1.4. însuşirile generale ale sistemelor biologice 14
1.5. Ierarhia sistemelor biologice 17
2. Biotopul- mediul abiotic al vieţuitoarelor 19
2.1. Factorii geografici 19
2.1.1. Poziţia geografică pe glob 20
2.1.2. Altitudinea 20
2.1.3. Expoziţia geografică 21
2.1.4. Morfologia biotopilor 22
2.1.5. Solul 24
2.2. Factorii mecanici 27
2.2.1. Vântul 27
2.2.1.1. Efectele ecologice ale vântului 29
2.2.1.2. Adaptări ale vieţuitoarelor la acţiunea vântului 30
2.2.1.3. Influenţa fitocenozelor asupra vântului 31
2.2.2. Mişcările apelor oceanice 32
2.2.2.1. Curenţii oceanici 32
2.2.2.2. Valurile 35
2.2.2.3. Mareele 36
2.2.2.4. Efectele ecologice ale mişcării apelor oceanice 37
2.2.3. Mişcările apelor continentale 39
2.2.3.1. Dinamica apelor curgătoare 39
2.2.3.2. Dinamica apelor stătătoare 41
2.3. Factori fizici 42
2.3.1. Temperatura 42
2.3.1.1. Regimul termic al atmosferei 43
2.3.1.2. Limitele termice ale vieţii 46
2.3.1.3. Temperaturi ecologice 47
2.3.1.4. Adaptări ale organismelor la variaţii termice 49
2.3.1.5. Temperatura în mediul acvatic 52
2.3.1.6. Efectele temperaturii asupra organismelor acvatice 56
2.3.2. Lumina 61
2.3.2.1. Dinamica radiaţiilor solare în atmosferă 63
2.3.2.2. Propagarea luminii în ape 64
2.3.2.3. Adaptări ale organismelor faţă de lumină 67
2.3.3. Apa şi umiditatea 68
2.3.3.1. însuşirile apei cu implicaţii ecologice 69
4
2.3.3.2. Sursele de apă din atmosferă 72
2.3.3.3. Apa din sol 73
2.3.3.4. Adaptări ale plantelor la deficitul hidric 74
2.3.3.5. Adaptări ale animalelor la lipsa apei 76
2.3.3.6. Adaptări ale organismelor la viaţa acvatică 78
2.3.4. Gravitaţia 81
2.3.5. Presiunea 82
2.3.5.1. Presiunea atmosferică 82
2.3.5.2. Presiunea hidrostatică 84
2.3.6. Focul ca factor ecologic 85
2.4. Factorii chimici 86
2.4.1. Salinitatea 87
2.4.2. Oxigenul 90
2.4.2.1. Dinamica oxigenului în apă 90
2.4.2.2. Oxigenul în sol 96
2.4.3. Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) 97
2.4.4. Compoziţia ionică 101
2.5. Factori limitativi 103
3. Ecologia populaţiilor 105
3.1. Statica populaţiilor 105
3.1.1. Mărimea sau efectivul populaţiei 106
3.1.2. Dispersia sau structura spaţiala a populaţiei 106
3.1.3. Densitatea populaţiei 107
3.1.4. Ratele demografice 108
3.1.5. Indicele sexual 110
3.1.6. Piramida vârstelor 110
3.2. Dinamica populaţiilor 111
3.2.1. Dinamica numărului de indivizi în populaţie 111
3.2.2. Variaţiile abundentei populaţiilor 113
3.2.3. Variaţiile sezoniere ale populaţiilor 113
3.2.4. Variaţii ciclice 114
3.2.5. Mecanismele reglării populaţiilor 115
4. Biocenoza 121
4.1. Structura biocenozei 121
4.2. Indicii structurali ai biocenozei 122
4.3. Nişa ecologică 126
4.4. Relaţii interspecifice în biocenoză 127
4.4.1 Relaţii directe între specii 127
4.4.2. Relaţii funcţionale între specii 128
4.4.3. Relaţii complexe în cadrul biocenoze 129
4.5. Structura trofică a biocenozei 130
4.5.1. Categoriile funcţionale ale biocenozei 130
4.5.2. Nivelele trofice 131
4.5.3. Piramida trofică 131
5
4.5.4. Lanţurile trofice 134
4.5.5. Reţeaua trofică 135
4.6. Subdiviziunile biocenozei 135
5. Ecosistemul 137
5.1. Structura spaţială a ecosistemelor 138
5.1.1. Structura orizontală 139
5.1.2. Structura verticală 140
5.2. Energetica ecosistemelor 141
5.2.1. Producţia primară 142
5.2.2. Producţia secundară 145
5.2.3. Fluxul de energie într-un ecosistem 147
5.2.4. Productivitatea ecosistemelor 149
5.3. Circuitul materiei în ecosisteme 150
5.3.1. Circuitul biogeochimic al elementelor biogene în lacuri 151
5.3.2. Circuitul substanţelor în ecosistemele terestre 153
5.4. Structura biochimică a ecosistemului 155
5.4.1. Alelopatia la nivelul ecosistemului 155
5.4.2. Metabolismul ecologic în diferite tipuri de ecosisteme 156
5.5. Autocontrolul şi stabilitatea ecosistemelor 157
5.6. Succesiunea ecologică 158
5.7. Ecosisteme din România 160
5.7.1. Ecosisteme terestre 161
5.7.1.1. Distribuţia geografică a ecosistemelor terestre 161
5.7.1.2. Categorii şi grupe de ecosisteme terestre 161
5.7.1.2.1. Categoria ecosistemelor de pădure 163
5.7.1.2.1.1. Ecosistemul pădurilor de molid 163
5.7.1.2.1.2. Ecosistemul pădurilor de fag 165
5.7.1.2.1.3. Ecosistemul pădurilor de stejar 167
5.7.1.2.1.4. Ecosistemul pădurilor de zăvoi 168
5.7.1.2.2. Categoria ecosistemelor de tufărişuri 170
5.7.1.2.2.1. Ecosisteme de tufărişuri pitice alpine 170
5.7.1.2.2.2. Ecosisteme de tufărişuri subalpine 170
5.7.1.2.3. Categoria ecosistemelor de pajişte 171
5.7.1.2.3.1. Ecosistemul pajiştilor alpine şi
subalpine 171
5.7.1.2.3.2. Ecosistemul pajiştilor de câmpie 173
5.7.2. Ecosisteme subterane 174
5.7.3. Ecosisteme acvatice 176
5.7.3.1. Ecosisteme acvatice lotice 176
5.7.3.1.1. Pâraiele 179
5.7.3.1.2. Râurile 180
5.7.3.1.3. Fluviile 185
5.7.3.2. Ecosisteme acvatice lentice 187

24 alte produse in aceeasi categorie:

Coş  

Nici un produs

Livrare 0,00 lei
Total 0,00 lei

Coş Plăteşte