Autori

Autori care au publicat la Editura Rovimed Publishers

Intre oglinzi


Intre oglinzi


0,00 lei cu TVA

Disponibilitate: Acest produs nu mai este în stoc

0234.537.441
0740.429.533

Luni - Vineri » 09:00-16:00

 

Fragmentarismul identitar

 şi liminalitatea textului

 

 

În Dialog despre evaluarea poeziei, Marjorie Perloff consideră că cititorii găsesc întotdeauna motive pentru a preţui un poem, un poet sau o orientare lirică. Pentru a cuantifica analitic poezia, criticii trebuie însă să stabilească standarde de evaluare, pentru că textul liric nu este numai un altfel de discurs decât cel cotidian, ci şi o altfel de utilizare, una anume, particulară, a limbajului. Poezia este, aşa cum crede Perloff, altceva decât limbajul comun şi rutinat, pentru că se defineşte ca artă a unui discurs complex, intens şi armonizator. Textul liric nu este sau nu ar trebui să fie un discurs direct, expozitiv, ci un construct în care asemănări şi diferenţe se asociază în proporţii agreabile.

Dincolo de aceste observaţii teoretice remarcabile, nu trebuie să uităm că lectura unui text literar depinde, în mare măsură, şi de lector, şi de momentul lecturii, şi de contextul cultural. Din acest motiv, criticul nu poate avea pretenţia aplicării unor criterii abstracte, universale şi inatacabile de evaluare a textului. El poate considera însă posibilitatea aplicării unor criterii diferite pentru texte diferite sau a unor criterii diferite pentru acelaşi text lecturat în momente diferite.

Plasată în acest context, cartea lui Valeriu Corocea ar putea fi evaluată critic, printre altele,

 

după criteriul aristotelic al potrivirii/prepon care se referă la proprietatea, la aproprierea expresiei într-o situaţie retorică dată. În termeni literari, asta ar însemna că, în textele cărţii despre care vorbim, orice segment textual se află în relaţie cu restul textualităţii lui: beţia cu luxul monosimptomatic al spiritului, lecţiile cu paiele, copaia, cercurile şi doagele, garda cu reprezentarea numerică a realităţii (230902), familia cu spaţiul de nelocuit, înfrigurarea cu moaştele, stoarcerea vremii cu îndestularea, foamea animalului cu vizuina datorată şi fără pretenţia de a încheia enumeraţia, rostul de anotimpuri cu rosturile de petrecanie, societatea zoologică cu regalitatea, frumuseţea cu ochii celui care priveşte şi UNUL care iubeşte cu celălalt care consimte să fie iubit.

Cartea ar putea fi evaluată şi după criteriul liminalităţii, ca operă de graniţă, sau aşa cum ar spune Victor Turner (Limminaity and communitas), de neîncadrat în reţeaua de clasificări literare consacrate ale spaţiului literar românesc. Ea poate fi considerată, într-o anume măsură, poezie, dacă avem în vedere spaţiile grafice consacrate liricii, uneori neintitulate, ca în cazul secvenţei: Merg pe culoarele singurătăţii însoţindu-mi imaginea /Singur de singurătate nu te vindeci /Cedez nemernicia /Schimb echitabil o perspectivă idioată /V-aş minţi o clipă, ameninţând o vreme /Înfriguratele cupluri fremătând sunt deja moaşte /Imaginea luxilor lumină e atribuită intensităţii /Naţiunea suferă de o bulimie critică, să le dăm de mâncare, alteori clasic intitulate ca în poeziile Lenevesc, Oamenii, Scara, Ploi, De ziua ta sau cu titluri avangardiste ca în

 

poeziile H. HESSE, Compoziție statică cu pietre de pârâu, Tristețea și plictisul unui bec stradal, Aide-toi le ciel t’adera.  

Cartea este, în parte, şi text autobiografic. Pentru că, aşa cum consideră Candace Lang în Autobiography in the Aftermath of Romanticism, orice scriere care îl implică, într-o anume măsură, pe autor, poate fi considerată autobiografică. În textele lui, Valeriu Corocea este, în măsuri diferite, uneori autor, alteori protagonist, alteori narator. În acest conglomerat verbalizarea autobiografică este transparentă: lenevesc gândind, realizez prea târziu, dac-aş putea ţi-aş spune, nu întâlnesc, drag mi-e prostul, înţeleg, singur, cedez, schimb, v-aş aminti şi este accentuată prin notaţia percepţiei personale explicite: merg, văd, nu pot zbura, păcătuiesc, inutilul ei parfum.

Latura autobiografică a cărţii lui Corocea vine însă, aşa cum ar spune James Olney (Autobiography: Essays Theoretical and Critical), şi din fascinaţia pentru sine şi pentru anxietăţile generate de sentimentul fragmentarismului identitar. Vine şi din încercarea, oarecum nedumerită, de a pune la punct, de a sancţiona, o anume instabilitate asociată, cum spune autorul, uneori cu umilul obraz sau cu adevărul cu faţa udă, alteori cu singurătăţile de picuri ale tăcerii, cu zgomotul căderii drămuite sau cu omul cel fără contur. Vine şi din tensiunea tinderii, cu aceeaşi nedumerire, spre completudinea trăirilor intens vitale, la urma urmelor, atât de omeneşti, din pasaje cum ar fi ...luxul monosimptomatic al spiritului. Neştiind mai nimic despre el m-aş feri de definiţii... sau Nimeni n-a putut filosofa şi cunoaşte prin el..., sau Nimeni n-a iubit... păstrând totodată un sacru entuziasm.

Toată această relaţie a cărţii lui Valeriu Corocea, cu discursul cotidian, lectorul, contextul cultural, şi momentul lecturii, această relaţie a segmentului textual cu restul textualităţii lui, această liminalitate a operei, de graniţă, de neîncadrat în reţeaua de clasificări literare consacrate ale spaţiului literar românesc, este, aşa cum ar spune Marjorie Perloff, o mărturisire despre tensiunea cuvintelor care refuză uneori să devină sensuri. Această carte, parte poezie, parte autobiografie, nu este o fereastră, o transparenţă care trimite la ceva dinafară, ci un sistem de semne cu interconexiuni proprii. Este o formă extremă a jocului de cuvinte, suită de fragmentări şi decompoziţii, este textul ca zgomot, este protestul şi blocajul literar dincolo de normalitatea refuzată a comunicării.

 

 

Prof. dr. Jana Gavriliu

 

 

MOTIVAŢIE

 

 

Personal, cred că lucrurile au început cu mine, mai întâi ca fiinţă şi mult mai apoi ca lucrul fiinţei trebuincioase.

Poezia nu face decât să sfâşie oamenii aparent întregi în parcele promise gândirii sfâşietoare de lumi.

Dacă doi reuşesc să facă publică o carte, mulţimea iubitorilor de cuvânt concepe un poem.

O poveste a acelui un-doi al individului, o alba-neagra îngheţare a clipei, stagnată în mâlul mnezic.

O dezvăluire gradată, trunchiată, capricios decompensată prin sinceritatea eu-lui din spatele arătării-personaj.

Cred în dăruirea lui ,,cuvânt“, în implicaţiile celor ce ştiu să îl folosească, ascuţindu-l.

Mă tem de consecinţa greutăţii lui “repetabila povară”. Estetica cuvântului este o condiţie şi o garanţie a componentei poetice umane.

Reafirm, cuvântul iartă vinovaţia exprimării chiar dacă viaţa nu-i iartă sensurile.

Cum umbrele dau dimensiune micimii noastre, fără retuşuri curăţătoare, pe cărări umblate dar nebătătorite ale spiritului, am încercat un spaţiu din viaţa-mi primejdios explorată.

 

Autorul

     

 

            Lui Bacovia

 

 

Într-un oraş sleit de metafaze,

de împliniri obscure şi profuze,

de persistenţa minţilor obtuze,

încerc să strâng obsesile-n fraze.

Mă răscoleşte palida-ţi suflare,

şi tusea ce-şi compune simfonia,

în violenta ta rememorare,

mă înfăşor lungindu-mi agonia.

Ţi-au plumbuit sicriele cu oase,

şi maladiv ne macină amurgul,

ici colo-un clavecin adoarme burgul,

iar nopţile ne sunt tot friguroase.

Ftizia mai loveşte un hamal,

mai dă norocul peste câte-o fată,

nu trage nimeni podul de la mal,

provincia te-aşteptă neschimbată.

Mai răbufneşte cântecul de gloată,

în zăngănitul geamului din han,

nici cerşetorii nu mai scot un ban,

că-s mult mai mulţi acei ce n-au o poartă.

Când plouă e tot vreme de beţie,

iubirea înfloreşte trivială,

abundă nedreptatea socială,

minciuna se ascunde-n măreţie.

30 alte produse in aceeasi categorie:

Coş  

Nici un produs

Livrare 0,00 lei
Total 0,00 lei

Coş Plăteşte