Autori

Autori care au publicat la Editura Rovimed Publishers

Cu morile de vant


Cu morile de vant


25,00 lei cu TVA

0234.537.441
0740.429.533

Luni - Vineri » 09:00-16:00

 

PREFAŢĂ

 

Fiecare dintre volumele mele s-a dorit a fi ultimul de acest gen, dar se vede treaba  că, odată încălecat, Pegasul nu se mai poate opri din zbor.

Desigur, temele nu pot fi nicidecum altele, pentru că fiecare poet îşi are propriul său univers tematic, şi nici viziunea asupra lumii nu poate fi prea diferită, de vreme ce alter-egoul este acelaşi; nouă însă este modalitatea de abordare, poeta adoptând uneori un ton melancholic, elegiac, alteori având un ton revoltător şi mesianic în faţa problemelor grave cu care se confruntă omul secolului modern.

Ceea ce persistă  însă în mai toate versurile acestor poezii este eternul sentiment patriotic, de care poeta nu se poate elibera nicidecum:

 

 

 

Şi  sunt turista aceea

rămasă acasă mereu,

cu inima toată,

cu gândul

şi sufletul meu…

 

( Eu  sunt turista aceea )

 

Sau iată o odă dedicată patriei, care merită  citată în întregime:

 

Braţele tale

m-au legănat,

Patrie!

Ochii tăi

m-au vegheat,

Patrie !

Gura ta

m-a sărutat,

Patrie!

Paşii tăi

m-au călăuzit

zi de zi,

Patrie!

De-aceea sunt

numai a ta

în veci de veci,

Patria mea!

( Patria )

Dar, în opera poetică, Patria are un sinonim permanent, care se cheamă dintotdeauna Frenţa cea de toate zilele:

O singură amintire,

un singur vis,

mi-a mai rămas…

Se cheamă Frenţa

şi-i aici, la

fiecare pas…

( Frenţa I )

Natura, temă atât de îndrăgită de poetă, este prezentă cu toate splendorile ei: Apusurile-acelea, Paşi pe nisip, Vino, codre !..., Pădurea, Ploaia de vară, Macii :

 

Macii -

Sângele meu vărsat

peste grânele de aur

ale ţării…

Macii -

roşul drapelului

presărat peste

depărtările zărilor….

Macii -

inimile noastre toate

adunate laolaltă

pentru pâinea

din vatră.

Macii -

portdrapelul lanurilor

de grâu româneşti

Macii-cum poţi

să nu-i iubeşti?

( Macii )

Natura, împletită adesea cu dragostea, nu are doar rolul de cadru, ci devine consubtanţială iubirii. De la jurăminte banale:

 

Când pleci,

ia cu tine

şi inima mea,

Pune-o acolo,

într-un buzunar

de la cămaşă,

ca să stea

aproape de a ta…

  (Când pleci ),

se ajunge la personificări grave, cu sugestii de macrocosmos:

 

Mai mângâie-mă,

 Lună,

cu razele tale

de dulce stăpână !...

Mai mângâie-mi

în noapte,

fruntea obosită

de grele şoapte…

 

( Dulci mângâieri )

Alteori, umorul negru, cu care ne-a obişnuit deja poeta, tronează elegant în versuri de o inegalabilă realizare artistică:

Eram frumoasă,

să se ştie

şi tot visam

la Veşnicie…

Azi sunt balcâză

şi lălâie

şi-mi cântă greieri

în călcâie…

Şi sunt urâtă,

şi sunt hâdă,

şi sunt albită

şi-s bolândă,

dar fericită-s, bravo mie,

că tot visez

la Veşnicie…

Şi lupt din greu

cu frig, cu boli

şi cu durere,

şi Veşnicia

încă mă mai cere !...

( Regăsirea )

Satul românesc, vatră strămoşească, cu tradiţiile lui multimilenare, rămâne şi el o permanentă sursă de inspiraţie şi de investigaţie. De numele lui, se leagă: Ia românească, Clopotul ( I-II ), Glas de clopot, Cumpăna de la fântână, Crucea mea, Vino, Codre !..., Stejarul, Pe uliţă :

 

Pe uliţă, trec,

pe-aici mă petrec,

cu vaci şi cu boi,

cu turme de oi…

Din mugetul lor,

fac tainic decor…

( Pe uliţă )

Dar... toate trec, aşa încât, din volum, nu putea nicidecum lipsi obsedanta temă a morţii: Cafeaua, Clopotul (I-II), Oasele mele, Telefonul, Crucea, Trecerea:

 

-Salut !

-Ce mai faci ?

- Sunt într-o

scurtă trecere

pe aici, prin viaţă.

……………………………

 

Mâine, n-ai să mă

 mai găseşti,

voi pleca grăbită,

aştept nişte veşti…

( Trecerea ),

sau:

 

 

 

Şi totuşi,

Stai cu mine

la cafea, zi de zi,

şi totuşi,

mă pregăteşti

pentru când

n-oi mai fi…

Cafeaua, o fac

din ce în ce

mai amară,

cu cât s-apropie ziua,

cu-atât inima

trebuie să mă doară…

 ( Cafeaua ),

sau:

 

-         Alo ? Eu sunt, Moartea,

în sfârşit, am venit !

Toate misiunile tale

au luat de-acuma

sfârşit…

( Telefonul )

 

Specializată în domeniul Serviciilor Secrete, poeta abordează şi teme specific domeniului în poezii ca: Telefonul, Sărutul, Trec, Elegie, Eu nu cred în niciun Dumnezeu, Nu !, Matrioşka, Ne cerem scuze, Războiul:

 

Ne cerem scuze

pentru Hiroshima

şi pentru morţii ei,

pentru toţi copiii

născuţi malformaţi

şi pentru toţi pomii

rămaşi îmbălsămaţi…

Ne cerem scuze

pentru Auschwitz

şi pentru morţii lui,

pentru toţi cei gazaţi

şi pentru toţi cei

transformaţi în săpun,

şi pentru toţi morţii

arşi în crematorii

şi făcuţi fum…

( Ne cerem scuze )

Soldat neînfricat, plecat zilnic la război cu armele sale, poeta, cu o intuitive fenomenală, face o radiografie cât se poate de exactă a societăţii contemporane, aflate într-un defunct

"progres":

 

Mă duceam zilnic

la război

ca la un serviciu,

cu armura mea

şi cu certificatul

de ospiciu…

Nimeni nu ştia

ce se întâmplă,

lumea întreagă

era tâmpă…

Toţi credeau

că e pace…

 

( Războiul )

Victorioasă rămâne în cele din urmă arta, căreia poeta îi aduce ca o vestală antică, sacrificii sublime: Augusta, Cartea, Cu pana, Stiloul meu, Viţa-de-vie, Trec, regăsirea, Mă voi face, Sunt, Rugă pentru stele, Vis de poet, Stelele-n cer, Dă-mi, Doamne ! :

 

Dă-mi, Doamne, versuri

de aed grecesc

să pot iubirea mea,

mereu să o slăvesc…

Dă-mi, Doamne cântec

de privighetoare,

să pot trezi o lume,

să pot  cânta o floare…

Dă-mi, Doamne, muzica

cea mai senină

să pot cânta în versuri

Natura cea divină!...

 

( Dă-mi, Doamne! )

 

Cu un "stilou fermecat", poeta acasta şi-a făcut din poezie o adevărată meserie, pentru că, între  grelele responsabilităţi cotidiene ale Presei militare cu care se îndeletniceşte şi între filele misterioase ale romanelor cu agenţi secreţi, trebuie să mai existe şi unele momente de reverie:

 

Am un stilou fermecat,

alergă nebun

ca un cal de împărat…

 Şaua, pe el, pun zi de zi

şi scriu, şi scriu,

nu mă mai pot opri…

( Stiloul )

Uneori mai reuşit, alteori mai puţin reuşit, scrisul ne înnobilează sufletul şi ne face din viaţă o permanentă "ars poetica".

 

   Prof. dr. Luminiţa Săndulache

30 alte produse in aceeasi categorie: