Autori

Autori care au publicat la Editura Rovimed Publishers

Lectura textului epic. Caiet pentru clasele V-VI


Lectura textului epic. Caiet pentru clasele V-VI


 


15,00 lei cu TVA

Disponibilitate: Acest produs nu mai este în stoc

0234.537.441
0740.429.533

Luni - Vineri » 09:00-16:00

Lectura textului epic. Caiet pentru clasele V-VI

Aplicații pe romanul „Olguța si un bunic de milioane”, de Alex Moldovan

 

Cuvânt înainte

 

Caietul” de față reprezintă un demers reușit pe tărâmul colaborării profesor – elev, atât de puțin exploatat la noi în domeniul scrierii didactico-aplicative. Autoarele, conduse de pasiunea comună pentru literatură, dăruiesc un instrument de lucru extraordinar de util atât profesorilor, cât și elevilor care se vor apleca asupra romanului „Olguța și un bunic de milioane” al lui Alex Moldovan.

Flerul profesorului de literatură care predă la gimnaziu se vădește în alegerea acestui roman pentru a-l face cunoscut elevilor, intuindu-i potențialul didactic într-un domeniu în care literatura română pentru copii din epoca noastră nu strălucește: formarea abilităților de viață în legătură strânsă cu însușirea valorilor umane fundamentale. Nu mă voi lansa într-o discuție despre ce sunt nevoiți să citească preadolescenții noștri ca să poată înțelege viața contemporană, pentru că nu este nici momentul, nici locul potrivit, însă nu pot să nu observ cât de bine s-au orientat autoarele în alegerea lor literară.

Faptul că au savurat lectura acestui roman ne-o demonstrează complexitatea și diversitatea exercițiilor propuse în „Caiet”, pe care un elev de gimnaziu n-are cum să nu le aprecieze, mai ales că ele îl vor conduce în mod subtil către înțelegerea mesajului textului și către extinderea cunoștințelor personale prin metode pe care el le folosește zilnic în viața sa (căutarea pe Internet și alegerea informațiilor utile și eficiente) și prin explicațiile de la rubrica „Dicționar cultural”, care-i pot orienta interesele ulterioare lecturii.

Apreciez în mod special interesul acordat de autoare exercițiilor care pun în valoare înțelegerea textului în legătură directă cu viața, cu realitatea cotidiană a elevilor, convingându-i pe aceștia că lectura acestei cărți îi va ajuta „să crească”. Asemenea demersuri didactice sunt mai mult decât binevenite și utile în domeniul predării literaturii la gimnaziu, un peisaj arid, în care exercițiile de vocabular și tendința către teoretizare domină.

Faptul că textul abordat aparține unui autor român contemporan și tânăr dovedește că literatura noastră mai are șanse de a se adresa cu succes preadolescenților atât de sătui să citească despre aventurile unor copii și tineri din epoci de mult depășite, cărora nu le mai înțeleg nici modul de a trăi și nici felul de a se juca, nereușind să empatizeze cu ei, motiv pentru care se îndepărtează de literatură și de plăcerea lecturii. Ori consecințele acestui fapt sunt vizibile în timp, în precaritatea educației și a vieții interioare a viitorilor adolescenți și adulți.

Caietul” acesta îi readuce pe tinerii cititori pe drumul cel bun, al iubirii de literatură, ilustrând cuvintele unui important om de litere și teoretician al literaturii, Tzvetan Todorov, care afirma, în urmă cu câțiva ani, în mult comentatul său eseu „Literatura în pericol”: „De regulă, cititorul neprofesionist (iar elevul asta și este, n.n.), astăzi, ca și în trecut, citește aceste opere nu pentru a-și însuși mai bine o metodă de lectură, nici pentru a obține informații despre societatea în care opera a fost scrisă, ci pentru a găsi în ea un sens care să-i permită să înțeleagă mai bine omul și lumea, pentru a descoperi aici o frumusețe care să-i îmbogățească existența; făcând astfel, se înțelege mai bine pe sine însuși. Cunoașterea literaturii nu e un scop în sine, ci una din căile regale ce conduce la împlinirea fiecăruia dintre noi.”

 

Prof. Ramona Mocanu

 

 

 

 

 

30 alte produse in aceeasi categorie: