Autori

Autori care au publicat la Editura Rovimed Publishers

Liviu Chiscop. Biobibliografie


Liviu Chiscop. Biobibliografie


28,35 lei cu TVA

0234.537.441
0740.429.533

Luni - Vineri » 09:00-16:00
  • Autor(i): Chiscop Aurelian
  • An aparitie: 2015
  • ISBN: 978-606-93467-6-1
  • Pagini: 194

 

Argument

 

Pe la început de 2014, cred, îndemnat și consiliat de câțiva colegi, Liviu Chiscop s-a decis, în sfârșit −, după îndelungate și nejustificate ezitări – „să-și facă” dosarul pentru admiterea în Uniunea Scriitorilor din România. Drept pentru care ne-a rugat să-l ajutăm să caute recenziile publicate despre cărțile sale de-a lungul deceniilor din urmă, să le selecteze și să le ordoneze, urmând ca, mai apoi, să i le procesăm și tehnoredactăm… tot noi. Firește, n-am fost în stare a-l „trata cu refuz” – vorba lui Caragiale – așa încât ne-am apucat de lucru, la modul cel mai serios, constatând, la un moment dat, că materialul adunat și procesat reprezintă, de fapt, o completă bibliografie a scrierilor lui Liviu Chiscop și a referințelor despre acestea. Întrucât dosarul pentru admitere în Uniunea Scriitorilor trebuie să se deschidă, obligatoriu, cu un curriculum vitae și să se încheie cu un grupaj de relevante aprecieri critice, am realizat, în final, că suntem în posesia unei veritabile biobibliografii. Ne-am zis că, dacă tot „am comis-o”, ar fi păcat să n-o finalizăm și să n-o tipărim sub această formă. Ceea ce, iată, am și făcut!

Și încă ceva. Dosarul de admitere în Uniunea Scriitorilor trebuia să cuprindă cel puțin trei recomandări din partea unor membri titulari ai Uniunii cu activitate scriitoricească îndelungată și unanim apreciată. În acest sens, Liviu Chiscop s-a adresat unor mai vechi colaboratori, colegi și prieteni, care i-au trimis câte o recomandare, onorându-l și îndatorându-l, fapt pentru care – și cu acest prilej – le mulțumim din inimă! Cei patru semnatari ai recomandărilor respective, nume cu notorie rezonanță în cultura națională – Ion Buzași, Nicolae Cârlan, Ovidiu Genaru și Viorel Savin – nu mai au nevoie de nici o prezentare. Ne-am zis, iarăși, că ar fi fost păcat ca textele respective, olografe, să rămână îngropate în vreun maldăr de dosare… Aparținând unor personalități de anvergură – și nu numai –, ele merită a fi publicate, în pofida caracterului ocazional sau a unor complezente aprecieri de circumstanță…

Și fiindcă volumul de față ar fi trebuit să se deschidă cu clasicul text referitor la personalitatea și activitatea celui bibliografiat, am convenit că cele patru texte pot completa această lacună, suplinind tradiționala „precuvântare”. Așa încât le postăm, în cele ce urmează, în ordinea alfabetică a autorilor, sub titlul comun În loc de prefață.

                                                                                                                                      Aurelian Chiscop

30 alte produse in aceeasi categorie: