Autori

Autori care au publicat la Editura Rovimed Publishers

Podul Ilenei


Podul Ilenei


20,00 lei cu TVA

Disponibilitate: Acest produs nu mai este în stoc

0234.537.441
0740.429.533

Luni - Vineri » 09:00-16:00
  • Autor(i): Timaru Ioan
  • An aparitie: 2015
  • ISBN: 978-606-583-600-3
  • Pagini: 240



Neorealismul romancierului Ion Timaru

 

La o întâlnire a primului preşedinte al României cu scriitorii, marele romancier Marin Preda, dând dovadă de un curaj admirabil, i-a spus aceluia, în faţa conştiinţei sale şi a peste două sute de scriitori:

„Dacă reintroduceţi realismul socialist în literatură, eu mă sinucid!”

Şi omul acela, superior din toate punctele de vedere tuturor preşedinţilor care i-au urmat, a lăsat-o mai moale.

Şi dacă realismul socialist şi-a dat încă de pe atunci obştescul sfârşit, putem vorbi nestingheriţi în zilele noastre despre un nou realism în romanul românesc contemporan.

Dovedind o înaltă conştiinţă, ca şi în romanele anterioare, Ion Timaru adoptă în romanul „Podul Ilenei” metoda neorealismului fiind critic, obiectiv, lucid, acordând faptului real importanţa şi semnificaţia cuvenite.

S-ar părea că, dintre ramurile ştiinţei literaturii, critica literară a fost şi este în România cea mai obedientă. În frumoasa poveste-fabulă „Capra cu trei iezi” a genialului humuleştean, după 1950, lupul era interpretat drept chiaburul care în timpul regimului burghezo-moşieresc ne mânca de vii copiii. Acum, după 1990, lupul cel rău este comunistul care şi el ne-a mâncat copiii de vii. Această „Schimbare la faţă” este aplaudată şi răsplătită, în afară, de către noii noştri stăpâni.

Romancierul Ion Timaru scrie şi de această dată sine ira et studio şi o face cu talent şi cu dragoste faţă de realitatea românească, aşa cum a fost ea, dar şi faţă de limba şi literatura română. Au fost în illo tempore nedreptăţi strigătoare la cer, dar nu tot ceea ce s-a petrecut în cei cincizeci de ani a fost rău şi nu tot ceea ce se petrece în ţara românească, de douăzeci şi cinci de ani încoace, este bine. Sunt şi în zilele noastre conştiinţe care încep să se trezească, în această epocă a capitalismului sălbatic, şi condeie care încep să înflorească.

Timpul romanului este cel atât de des încriminat în proza actuală.

Spaţiul este unul legendar, locul de unde, în zilele senine, se vede Ceahlăul, „Un uriaş cu fruntea-n soare/ De strajă ţării noastre pus”. (George Coşbuc)

Toposul romanului este cel al satului românesc, al naşterii unei noi lumi peste cea veche pe cale de dispariţie: lampa tradiţională este înlocuită de becul electric, analfabetismul cu ştiinţa de carte; drumul în viaţă al noii generaţii trece prin bibliotecă şi prin şcoală; tinerii părăsesc satele, atunci ca şi acum, pentru a lucra pe şantiere, construind hidrocentrale, uzine, căi ferate, vapoare ş.a.

„Să nu uiţi, Darie!” devine şi la Ion Timaru un avertisment, un laitmotiv, dovadă a lecturilor sale intense şi întinse din anii studiilor liceale şi universitare.

Profesorului de fizică Gheorghe Grama i se datorează incipitul romanului. De la catedra de fizică a unei universităţi, el ajunge la şcoala din comuna Podoleni („Podul Ilenei”):

„Din tren, venind de la oraș către comună, dimineaţă, în partea dreaptă, dincolo de șosea, văzuse resturile unei construcții pe malul Bistriței, posibil a fi foarte vechi. Păreau părăsite. Își imaginase că este stâlpul de la un pod, având capătul pe malul celălalt al apei, spre vest, asemănător podului construit de Apolodor din Damasc peste Dunăre.” (pag. 1)

„Simbolismul podului, sau punţii – conform Dicţionarului de simboluri (Editura „Artemis”, Bucureşti, 1994) – locul care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, are conotaţii dintre cele mai răspândite.

Această trecere înseamnă şi trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la cele supraomeneşti, de la contingenţă la nemurire, de la lumea sensibilă la cea suprasensibilă”.

În nemuritoarele şi frumoasele noastre basme, Făt-Frumos construieşte un pod de aur între lumi diferite. Împăraţii romani purtau ca şi papa în prezent, titlul de Pontifex, care înseamnă constructor de poduri, mediator între cer şi pământ. Pod înseamnă şi înălţarea peste iadul existenţial, primejdie ce trebuie musai depăşită.

Un alt simbolism întâlnit în roman este cel al curcubeului „cale şi mediere între lumea de aici, de jos, şi cea de dincolo, ascunsă în spatele înaltului cerului”. Curcubeul, epifanie uraniană, înseamnă unirea contrariilor, semn al bunăvoinţei divine. Curcubeul anunţă, în general, evenimentele fericite dar poate să preceadă şi „anumite tulburări în armonia universului”.

Romanul Podul Ilenei trebuie citit în această paradigmă. Anotimpurile naturale guvernează pe cele ale omului. El este, vorba cronicarului, sub vremi.

Partidul unic trasează sarcini extraşcolare: munca de lămurire pentru colectivizare, strânsul spicelor de pe tarlale cu ajutorul elevilor ş.a. O altă Ileană decât aceea care strângea, asemenea Marei, taxa de pod, elevă în clasa a şasea, îi spune profesorului Grama că „pe aici curcubeul seamănă cu un pod: cu un capăt pe ruinele mânăstirii, acolo, la Bistrița, și unul pe Făget, în vârful pădurii” (pag. 18).

Stilul romancierului Ion Timaru este apropiat de cel al lui Zaharia Stancu. Sacadat, sincopat ca răsuflarea unui om care vorbeşte pe când urcă sisific dealul. De remarcat bogăţia stilistică, evantaiul larg al registrului lingvistic, îmbogăţit de elementele de argou, jargon, regionalisme, cu palatalizarea labialelor şi labiodentalelor: „nebuni la scăfârlie”, „femeie întreagă la doxă”, „copchil”, „baba-i dilie”, „tată nexam”.

Partidul e-n toate, vorba poetului, şi-i pedepseşte pe cei cu limba lungă şi ascuţită. Fostul primar dinainte de război, Ghiţă Bordea, îl invită pe profesorul Grama pe la el, aşa, de „şmecher”. Musafirul îi remarcă biblioteca: „Te pomenești că ai și «Capitalul»?” „Nu-l am, îi răspunde gazda, chiar până acolo n-am ajuns. Am Biblia.”

Un sătean, „ditamai omul”, este adus de pe şantier între patru scânduri: căzuse o placă de beton peste el. Nevasta, rămasă cu şase copii de crescut, îşi smulge părul din cap blestemând orânduirea socialistă: „Bărbatu’ meu a murit cu zile, nenorociților, ’reați ai dracului cu șantierele voastre cu tot.”

Unele necazuri însă pot fi înecate în băutură, la români adevărat panaceu: „Dacă-ți mai dă văduva un pahar de rachiu te aud cântând „Internaționala”, poate-i mai convingi și pe alții să umple cu entuziasm șantierele, hătu-i mama ei de soartă!” Cel care spune că „Partidul are grijă” capătă înjurătura naţională.

Şi în localitatea Podoleni, ca-n toată ţara de altfel, „ţăranul e cârcotaș, suspicios, neîncrezător, greu de lămurit”. (pag. 34)

Dar educaţia de tip nou nu prinde nici la unele cadre didactice. Ştefănescu, profesorul de matematică, se opune vehement să fie numit în comisia pentru lămurirea ţăranilor privind avantajele agriculturii socialiste.

Copiii cu aplecare către studiu sunt sfătuiţi de către profesori să dea examen de admitere la liceu, având astfel şansa de a urma universitatea pentru a deveni ingineri chimişti, medici, profesori.

Ileana trăieşte şi ea o poveste de dragoste, dar „se căsătoreşte” cu profesia de chimist, ajungând în conducerea uzinei de la Săvineşti.

Ion Timaru nu este infestat de elucubraţiile postmoderniste, nici tentat de proza comercială occidentală invadată de perversiuni, de crime şi de multe alte lucruri împotriva firii care adâncesc şi mai mult criza morală mondială. Când este nevoie, romancierul apelează la documente extrase de la Institutul de istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi.

O excursie la hidrocentrala de la Bicaz lasă urme de neşters în amintirea elevilor şi profesorilor: „Venea o lume nouă, o altă lume, o altă facere.”

Ion Stoian, unul dintre eroii care au făcut războiul, „om întreg la minte, hârşâit, trecut prin lume” ştie despre Petre Ţuţea care a spus că: „Ţăranul e omul absolut”. Mătuşa Anica, maliţioasă, adaugă: „Absolut luat de prost”.

În teorie: „Rolul liderilor este să trezească și să susțină entuziasmul maselor, să le conducă la victorie, la succes.” În practică, Andrei Sfrijan schimbă datele problemei: „Scopul speciei despre care vorbești este  să-i trombonească pe gutufani, să le ia maul, ca la final masa să-și intre în fire, adică să devină ceea ce este, turmă bună de mânat prin toate necazurile și de muls spre îndestularea lătrăilor.” (pag. 90)

Destinelor individuale li se suprapune destinul satului românesc, altădată plin de poezie: „Ziua se strecură și se pierdu lin în dulceața gândurilor nespuse. Visele nopții puseră stăpânire pe sat. Ici, colo, un lătrat de câine spărgea liniştea. Pomii prin grădini sfâșiau aerul ușor. Ceva în inimi se frângea către dumnezeire.” (pag. 59 )

Şi tabloul dezolant al satului de acum: „Bate vântul a pustiu în multe locuri, în multe curți, în din ce în ce mai multe. Vine în valuri din pustiul Săvineștilor, combinatului, de acolo unde se călcau în picioare altădată la intratul buluc pe nu știu câte porți. Vine și de la sud, de la Buhuși, de la vechea fabrică de postav, vine și de la Bicaz, de la ciment. Vine de peste tot cu trenurile rare și din ce în ce mai goale.”

Asemeni marelui romancier Liviu Rebreanu, Ion Timaru creează chipuri vii şi viaţă adevărată. În confesiunea „Cred” din volumul Amalgam (1943), Liviu Rebreanu afirma: „Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată, atunci ai reuşit un lucru mai frumos decât toate frazele frumoase din lume…”

Personajele impresionează prin trăsături memorabile: Ileana Podoleanu prin frumuseţe, inteligenţă şi voinţă, părintele Veleşcu prin devoţiune, înălţând o maiestuoasă Casă a Domnului, profesoara Rariţa şi profesorul Grama prin bunătate sufletească, prin dragostea faţă de profesia de dascăl şi faţă de elevi, legumicultorul George Mitroi prin pricepere şi hărnicie. Omul „Muncea ca un apucat, de dimineață cu   noaptea-n cap, până seara târziu.”

Lui Fănică, alături de care Ileana şi-a trăit povestea ei de dragoste, nevasta îi naşte o fetiţă căreia îi pune numele Speranţa, iar drumul care trece prin faţa şcolii capătă titlul de „Strada Speranţei” pentru că: „Omu-i țelul, piscul lumii de planeți/ Giuvaieru-amarei, trecătoarei vieți.../ Dacă Universu-i un inel gigantic/ Omul este sigur piatra lui de preț!” (Omar Khayyam), motto-ul pe care autorul l-a aşezat în fruntea volumului său.

Peste tot şi peste toate pluteşte magia tainicului „Făget”: „Era «Făgetul» lor, nu un făget oarecare, nu ca prin alte părți, nu ca al altora. Aveai senzația că și pe cer, la verticala acestei păduri, scria clar «FĂGET» (...) Mai ales când îl privesc din drumul ce duce la Negritești, cam de pe la «Salcâmul singuratic», altă celebritate, Făgetul pare o palmă uriașă coborâtă din cer peste Verdele, pârâul mistuitor. Este palma lui Dumnezeu ocrotitoare. Privind-o, în creier ți se nasc legende, povești, ai viziuni.” (pag. 147 )

O astfel de „poveste” este şi „Podul Ilenei”, o poveste captivantă, seducătoare şi care merită şi trebuie atent citită.

 

                                                          Petruş Andrei


30 alte produse in aceeasi categorie:

Coş  

Nici un produs

Livrare 0,00 lei
Total 0,00 lei

Coş Plăteşte